Icoana Sfinților Arhangheli

Icoana Sfinților Arhangheli

marți, 24 noiembrie 2015

Colinde, colinde...e vremea colindelor.

     

             Postul Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, este prilej in care cu bucurie cantam colindele noastre vechi si strabune. De aceea va punem la suflet colinde traditionale din satul Berchiesu, comuna Frata. In distributie ii vom putea urmari pe: Samoila si Raveca Soporan, Nelut Moldovan (Gazde), Ionel si Lenuta Moldovan, Ilie si Paraschiva Cioloi, Pisti si Irina Bogati, Nelut si Lucretia Ciotlaus, Dumitru si Letitia Berchesan,Romulus Bucur si Paraschiva Cioloi (colindatori).

https://www.youtube.com/watch?v=bA3E7mMBxOY

      Va dorim vizionare placuta.

Obiceiul de colindat în satele din vestul Câmpiei Transilvaniei. Filmare realizată în satul Bercheșu, com. Frata în cadrul cercetărilor de folclor din județul Cluj înfăptuite de către dr. Mircea Cîmpeanu, CJCPCT Cluj. 

joi, 19 noiembrie 2015

Postul Nasterii Domnului

         
         Cu ajutorul lui Dumnezeu am intrat dragii mei, intr-o perioada importanta a anului  bisericesc, ne aflam in Postul Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ca si oricare alt ,,timp sfant" din cursul anului, Biserica ne cheama, ne indeamna, la a avea mai multa grija de sufletul nostru, la a pune mai mult accent pe partea spirituala, duhovniceasca, pentru ca asa cum ne ingrijim de trup, dandu-i imbracaminte, hrana, cu atat mai mult grija noastra este necesara sa se indrepte si spre suflet. Stim ca sufletul omului este cel mai de pret lucru pe care il are un om, toate celelalte lucruri pe care le avem fiecare dintre noi sunt trecatoare, insa sufletul nu, el este nemuritor. 
          Astfel un indemn al nostru, al preotilor este sa il cautam mai mult pe Dumnezeu, sa participam activ la slujbele bisericii (Sf. Liturghie, Taina Sf. Maslu, Vecernie, Acatist) dar mai ales sa alergam spre a ne curati de pacatele noastre, spre a putea face loc pruncului Iisus, nascut in ieslea Betlemului, in casa sufletului nostru, iar ca o incununare a acestora sa ne impartasim cu Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
          Va dorim un post cu folos si binecuvantarea lui Dumnezeu sa fie peste voi toti.


Pr. paroh,
               Vasile-Florin Negru


luni, 9 noiembrie 2015

Sărbătoare în parohia noastră!

HRAM ȘI CERC PREOŢESC ÎN PAROHIA  BERCHIEŞU


Duminică, 8 noiembrie, cu prilejul prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în Parohia Ortodoxă Berchieșu, protopopiatul Turda a fost o aleasă sărbătoare. Credincioșii parohiei și-au serbat hramul, pe ocrotitorii Sfinții Arhangheli precum și întrunirea Cercului Misionar-Pastoral. Programul Liturgic a debutat duminică dimineața cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, după care s-a săvârșit un parastas pentru preoții slujitori ai parohiei, precum și pentru ceilalți slujitori (cântăreți, paraclisieri), precum si pentru tinerii adormiti la accidentul din capitala. La final a avut loc o mică agapă în curtea bisericii la care au participat toți credincioșii prezenți la slujbă.
După masa începând cu ora 16:00, în biserica parohială, aflată în stadiu avansat de pictură, s-au întâlnit preoții cercului pastoral alcătuit din parohiile: Ceanu Mare, Frata, Berchieșu, Crișeni, Boian, Bolduț si Iacobeni. Cu această ocazie s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, bun prilej pentru cei prezenți la biserică să intre în comuniune cu Dumnezeu, în cardul acestei taine de curațire a bolilor trupești și sufletești, pentru iertarea păcatelor și pentru întărirea sufletului. În cadrul cuvântului de învățătură s-a vorbit despre rolul și importanța îngerilor în viața credincioșilor, modul cum ar trebui să-i cinstim pe îngeri, în special pe Arhangheli Mihail și Gavriil care au un rol semnificativ în viața Bisericii. La final corul de copii al parohiei gazdă, sub indrumarea doamnei preotese Carmen-Adriana Negru, au cântat pricesne închinate Maicii Domnului și în cinstea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.                                                   
































         Aceasta întâlnire a cercului pastoral este cea de 11-a din cursul anului 2015, în care încercăm prin întâlnirile noastre să-i apropiem mai mult pe păstoriții noștrii de Dumnezeu, de Sfânta Biserică, de harul sfințitor și în special pe tinerii parohiilor noastre, așa după cum ne-a relatat părintele paroh Vasile-Florin Negru.

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Slujba de pomenire a mortilor in parohia noastra.

        Astazi, 7 noiembrie, prima Sambtata dupa 1 noiembrie in parohia Berchiesu a avut loc slujba de pomenire a mortilor, care s-a tinut in cimitirul parohial. Incepand cu ora 12:00 s-au savarsit slujba de sfintire a crucilor nou construite, apoi de la ora 13:30, s-a savarist la foisiorul din cadrul cimitrului slujba de pomenire a tuturor mortilor din localitatea Berchiesu, precum si a tinerilor celor adormiti in accidentul  din capitala. 
       Credinciosii au venit cu mic, cu mare inca de la primele ore ale diminetii, pentru a aprinde cateva candele si lumanari, precum si pentru a aseza ghivece si buchete de flori la mormintele celor dragi. A fost o zi dedicata celor dragi adormiti din familiile noastre, o zi de mare insemnatate pentru toti crestinii ortodocsi, precum si o de rugaciune si reculegere pentru intreaga comunitate.









joi, 5 noiembrie 2015

Slujba de pomenire a mortilor

  Sambata 7 noiembrie 2015 incepand cu ora 13:00 vom oficia Slujba de pomenire a tuturor celor adormiţi.

De ce facem pomenire mortilor?images (1)
Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo „adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Hristos ii va darui cuvantului „adormit”, intelesul care il asociaza cu invierea. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).
Potrivit Sfintei Scripturi, dupa moarte urmeaza Judecata particulara, in urma careia omul ajunge sa se impartaseasca fie de fericire, fie de suferinta, stari date de modul vietuirii pe pamant (unit cu Dumnezeu sau despartit de El). Aceste stari nu sunt definitive, ele dureaza pana la Judecata Universala, cand va avea loc invierea intregului neam omenesc si cand vor avea loc hotararile finale legate de starea de fericire sau suferinta. Noi ortodocsii ne rugam pentru cei morti, pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup.
Incepand cu ora 12:00 vom sfintii crucile nou construite in cimitirul parohiei, dupa care la ora 13:00 la foisorul amenajat in cimitirul nostru vom savarsi slujba de pomenire a tuturor mortilor.
Pr. Florin Negru

,,Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" -ocrotitorii parohiei noastre.

         In fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteste Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil si a tuturor Puterilor ceresti celor fara de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu ii praznuim doar pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, ci pe toate cetele ingeresti care nu s-au despartit de Dumnezeu.
        Lumea ingereasca a fost creata de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta Sa. Referatul biblic despre creatie nu vorbeste in mod precis despre crearea ingerilor. Sfintii Parinti afirma ca la creatie nu se vorbeste explicit despre ingeri din doua motive:  evreii, inclinati spre idolatrie, ar fi cazut usor in ratacirea idolatra a popoarelor vecine si ca in cartea Facerii se urmareste numai infatisarea inceputului lumii vazute. In ceea ce priveste ierarhia ingereasca, Dionisie Areopagitul vede cetele ingeresti in numar de noua, asezate in cate trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stapanii; Incepatorii, Arhangheli, Ingeri. Biserica si-a dat consimtamantul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei in pictura bisericeasca. 
        Pentru ca ingerii sunt netrupesti, la ei nu se poate vorbi de sex si nici de o transplantare a speciei (Fac 6,2), deci, ei nu se casatoresc, nu se inmultesc (Matei 22,30) si nici nu mor (Luca 20, 35-36). Ingerii isi transmit unii altora propriile lor ganduri si hotarari fara sa rosteasca cuvinte. Insa, pentru indeplinirea slujbei lor, pot lua infatisare omeneasca (II Reg 6,17), pot sa vorbeasca, sa manance, sa apara imbracati si uneori purtand aripi (Fac. 32,25; Luca 24, 4; Matei 28,3; Apoc 14,6). Lucrarea principala a ingerilor este aceea de a-l intari si sustine pe om in a transfigura lumea.
         Sarbatoarea Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil
        Aceasta sarbatoare a fost la origine o simpla aniversare anuala a sfinti­rii unei biserici a Sfantului Arhanghel Mihail, ridicata la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea apare in cele mai vechi sinaxare ca fiind o sarbatoare numai a Arhanghelului Mihail. Mai tarziu ea a de­venit o sarbatoare comuna a tuturor Sfintilor Ingeri. In Mi­neiele ortodoxe intalnim alte patru zile liturgice consacrate pomenirii Sfintilor Arhangheli sau unor minuni facute prin pu­terea lor:
- Pe 6 septembrie, se savarseste pomenirea unei minuni facute de Sf. Arhanghel Mihail, la Chones, in  Colosse din Frigia;
- Pe 26 martie, a doua zi dupa praznicul Buneivestiri, praznuim Soborul (Adunarea) mai-marelui voievod Gavriil;
- Pe 13 iulie, praznuim al doilea Sobor al Ar­hanghelului Gavriil, care este la origine ziua sfintirii unei bi­serici vestite a Sfantului Arhanghel Gavriil;
- Serbarea Arhanghelului Gavriil din Adin, in ziua de 11 iunie (fara slujba), cand se comemorea­za aparitia acestui sfant Arhanghel la o chilie din Sf. Munte (Adin), un­de el ar fi invatat pe un calugar sa cante pentru prima oara partea de la inceput a Axionului Sfintei Fecioare : Axion esti, adica : Cuvine-se cu adevarat... ; faptul s-ar fi intamplat prin sec. X, iar serbarea a ramas pana azi limitata la manastirile atonite.
           Sfantul Arhanghel Mihail
          In limba ebraica, numele sau inseamna "Cine este ca Dumnezeu?". El este cel care "striga": "Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu?", si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor. Pe seama sa se pune si calauzirea lui Lot si a familiei acestuia la iesirea din Sodoma, precum si protectia speciala a poporului lui Israel. Ii scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, il sprijina in lupta pe Ghedeon, il mustra pe vrajitorul Valaam si il elibereaza din inchisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toti mortii  vor iesi din morminte la glasul trambitei Sfantului Arhanghel Mihail. In iconografie, Arhanghelul Mihail este reprezentat purtand in mana o sabie de foc, semn ca el pedepseste pacatul. Sfantul Arhanghel Mihail este pomenit in cartile Vechiului Testament ca fiind prezent mai ales acolo unde Dumnezeu pedepseste nedreptatea. Din acest motiv Arhanghelul Mihail se arata a fi un inger al dreptatii Dumnezeiesti.
            Sfantul Arhanghel Gavriil
          In limba ebraica, Gavriil inseamna "barbat-Dumnezeu". Numele sau contine concentrat vestea ca Dumnezeu Se va face barbat, ca va asuma firea omeneasca. Vesteste Sfintilor Parintilor Ioachim si Ana nasterea Maicii Domnului, ii descopera lui Zaharia nasterea Inaintemergatorului. Pastorilor le arata ca li S-a nascut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, il intareste ca sa nu se indoiasca de nimic, calauzeste Sfanta Familie in Egipt si aduce femeilor mironosite vestea Invierii Domnului. Arhanghelul Gavriil este reprezentat in iconografia ortodoxa purtand in mana o floare de crin alb, ca simbol al bucuriei si binecuvantarii. Arhanghelul Gavriil este ingerul bunatatii si milostivirii lui Dumnezeu.

            Ceata ingereasca inferioara se arata luminatoare celei superioare
        Parintele Dumitru Staniloae marturiseste pe baza sfintelor noastre predanii, ca Arhanghelul Gavriil este singurul caruia i s-a descoperit misterul intruparii Fiului lui Dumnezeu. Astfel, desi nu face parte din ceata ingerilor aflata in prima triada si nemijlocit langa Dumnezeu, se face luminator al acesteia. Ii invata pe cei ce ii sunt superiori sa "ridice portile vesnice", ca Cel ce S-a imbracat in trup pentru negraita iubire de oameni, sa urce si sa stea mai presus de toata Incepatoria si Puterea.  Cele mici sunt facute mari prin har. Aceasta o spune si Sfantul Apostol Pavel: "Acum, zice, s-a facut cunoscuta prin Biserica, Incepatoriilor si Stapaniilor, intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu" (Ef. 3, 10).
Ziua din saptamana consacrata ingerilor este lunea. 
       La multi ani celor ce poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.!!!

WWW.CRESTINORTODOX.RO